
Diaspora Civică Berlin invitată la ICD
Discuție despre protestele din România cu Diaspora Civică Berlin la Institute for Cultural Diplomacy
Diaspora Civică Berlin a fost invitată în luna octombrie 2018 de Institute for Cultural Diplomacy cu ocazia evenimentului “The 2018 Romanian protests: context and implications” la o discuție despre mișcările civice din România din ultimii ani și urmările lor politice la nivel național și european. La discuția de tip panel au luat parte Ioana Dragoș (DCB), Aleca Bunescu (DCB), artista Viviana Druga și Ramona Cara (Rumänisch in Berlin e.V.), iar discuția a fost moderată de Alexandra Ioan (DCB). La eveniment au participat studenți din programele internaționale de diplomație culturală ale institutului.
Printre temele abordate în discuție au fost evoluția culturii protestului în România, cerințele din spatele protestelor din 2017-2018, problemele sistemice precum sărăcia care stau la baza nevoii de dezvoltare a României, arta ca formă de protest, perspectivele politice și sociale ca urmare a acestor proteste, asemănări cu alte mișcări din regiune sau din alte părți ale lumii. Pentru mai multe informații cu privire la discuție și la evaluarea evenimentului de către public, puteți accesa raportul de eveniment realizat de Institute for Cultural Diplomacy.
Puteți descărca raportul evenimentului aici.
Credit foto: Academy for Cultural Diplomacy