
Inegalitățile dintre femei și bărbați în șase grafice
Cu ocazia zilei internaționale a femeii, Diaspora Civică Berlin a creat o serie de grafice despre inegalitățile dintre femei și bărbați în România, Germania și Europa.
Text: Teo. Infografice: Oana.
De ce este reprezentarea fidelă a societății în funcțiile de conducere, mai ales în politică, importantă? O întrebare cu care ne confruntăm chiar și în anul 2019. Pe de-o parte vorbim de o reprezentare descriptivă, căci procente asemănătoare de poziții ocupate cu cele regăsite în viața de zi cu zi stau la baza conceptului de democrație reprezentativă – un ideal relativ îndepărtat pentru mulți dintre noi. A te simți reprezentat este corelat cu efecte psihologice și sociale benefice asupra participării și a angajamentului în viața politică. Totodată, reprezentarea egală oferă o egalitate de șanse a intereselor divergente din societate. Cele/cei mai îndreptățiți să decidă asupra sorții unui grup sunt chiar ele/ei și este cel mai probabil ca ei/ele să ia și decizia cea mai potrivită. O agendă inclusivă și atentă la nevoile tuturor nu poate fi creata fără vocea tuturor părților afectate.
A susține emanciparea femeii fără a contesta dominația masculină în pozițiile decizionale cele mai înalte subminează credibilitatea poziției, iar orice partid politic trebuie să se dezvolte în această direcție.
Motivele diferențelor de venit în medie între femei și bărbați sunt bine cunoscute. Bărbații ocupă preponderent pozițiile înalte, deci mai bine plătite, pe când multe ramuri slab finanțate sunt ocupate majoritar de femei. Nu uităm de împărțirea patriarhală a sarcinilor legate de creșterea copiilor și îngrijirea casei care căzând cu ușurință în atribuțiile femeilor le obligă să se orienteze spre locuri de muncă part-time. Și poate cea mai frapantă este simpla discriminare pe bază de sex.
Cu toate acestea, poziția României ca fruntașă în sens pozitiv în clasamentul Uniunii Europene având cea mai mică diferență, totuși încă 5%, pare uluitoare. De menționat este că doar în cazul nostru procentajul se bazează pe estimări și nu pe date exacte, ceea ce ne aduce la vechea poveste a lipsei de date pe care s-ar putea baza cercetări.
Speculații se pot face totuși. Reminiscențele timpului ante-revoluție îmi par a avea un mare efect asupra statisticii. Dacă ținem cont că a susține o familie dintr-un singur venit în România este o raritate luxurioasă și că bunicii și grădinițele cu program prelungit sunt de neînlocuit în creșterea multor copii, putem înțelege că spre deosebire de alte țări, femeile sunt nevoite să se întoarcă la locul de muncă fără a avea posibilitatea/obligația de a sta acasă. Această intuiție pare a fi contrazisă de graficul următor care indică diferențe mari între procentul de femei și bărbați. Ceea ce nu se vede însă, este că grupa de vârstă cea mai afectată de această discriminare este 55-64 de ani, unde doar 35% dintre femei au un loc de muncă, care justifică parțial procentajul ridicat.
Un alt aspect “de pe timpuri” este nivelul relativ echilibrat de școlarizare din punct de vedere al sexelor, astfel fiind eliminată teza conform căreia femeile au parte în medie de mai puțină educație care ar explica veniturile mai scăzute.
Dar cifrele scăzute în comparație cu alte țări nu trebuie să ne înșele în a crede într-un progresism al societății românești sau în reforme substanțiale ațintite direct în a susține egalitatea de gen, ci doar într-un sistem inerent cu o aparență îmbucurătoare dar o substanță amăgitoare.
O reprezentare bună a societății patriarhale în care trăim. Dacă femeie sunt responsabile de casă și creșterea copiilor, care sunt domeniile care nu cad în atribuțiile lor? De exemplu deciziile financiare sau politice.
Ce e și mai evident este cât de adânc ancorată este ideologia patriarhală, dacă și femei își înțeleg rolul în societate definit de sex.