Discriminare în Saxonia
UPDATE
După cum vă spuneam, am luat și noi legătura cu Ambasada cu privire la scrisoarea Poliției din Leipzig. Mai jos găsiți răspunsul și informațiile suplimentare publicate de Ambasadă pe contul de Facebook:
Recentul caz al scrisorii Poliției din Leipzig a generat o emoție justificată în rândul conaționalilor români.
Pentru punerea faptelor în context, reamintim că în data de 15 august 2019, a fost transmisă hotelurilor și pensiunilor o adresă prin care li se solicita să ofere informații privind cazarea cetățenilor români, menționând că acestea sunt necesare în scopul combaterii furturilor în perioada unui festival local (Highfield).
Date fiind evidentele probleme de ordin etic / discriminatoriu pe care le ridică o astfel de abordare – prin care se face o conexiune absolut inadmisibilă între cetățenia română și infracționalitate – am transmis imediat scrisori de protest către autoritățile de land (la nivel de prim-ministru și de ministrul afacerilor interne), cu informarea celor federale (ministrul afacerilor interne și ministrul afacerilor externe). Totodată, am stabilit un dialog direct cu autoritățile responsabile, locale și federale, în care ne exprimăm cât se poate de clar punctul de vedere cu privire la situația creată și solicităm clarificările / scuze de rigoare.
Trebuie menționat că acest episod a fost reflectat și în presa germană regională, care a prezentat într-o cheie vădit critică modul de acțiune în acest caz. De asemenea, au fost adoptate poziții similare în mod public, la nivelul unor membri ai Parlamentului de Land. În plus, în dialogul informal avut de Ambasadă cu o serie de oficiali germani, aceștia au dorit să exprime clar delimitarea față de linia mesajului cuprins în respectiva adresă, arătând că aceasta nu reprezintă politica de stat ci, cel mult o exprimare incorectă și nefericit formulată, un incident local care nu trebuie să se mai repete.
După cum este bine cunoscut, comunitatea românească din Germania numără aproape un milion de persoane, foarte bine integrate și cu o contribuție importantă la dezvoltarea societății germane. În acest context, astfel de derapaje pot crea emoții negative care sperăm să nu fie de natură a afecta consistentele legături bilaterale, îndeosebi cu landul Saxonia, reflectate într-un dialog politico-diplomatic, economic și cultural foarte consistent.
–––––––––
Cu ocazia festivalului Highfield, care a avut loc weekendul trecut lângă Leipzig, poliția din Saxonia a emis un apel către toate hotelurile și hostelurile din zonă să îi informeze dacă au cazat cetățeni români. Poliția a justificat cererea ca o măsură de prevenire a furturilor în cadrul festivalului. Diaspora Civică Berlin condamnă ferm acest gest discriminatoriu incompatibil cu valorile europene și cu spiritul și textul Constituției Republicii Federale Germania. Măsura luată de poliția din Saxonia contribuie direct la popularitatea unor stereotipuri nocive. Fiecare dintre noi are dreptul de a nu fi tratat ca un suspect strict pe baza cetățeniei sau a oricărui alt criteriu de discriminare. Deosebit de ingrijorător este faptul că o instituție a statului folosește asemenea metode.
Diaspora Civică Berlin susține intenția asociației Romano Sumnal, Roma-Verein Sachsen de a depune o plângere împotriva poliției din Saxonia. Noi ne vom stădui în perioada următoare să obținem o opinie juridică avizată privind legalitatea metodei utilizate de poliție.